Lună: august 2012

Mă apropii vertiginos de cifra rotundă 30 şi mă trezesc cu diverse gânduri rătăcind prin capul meu. Poate pentru că am timp şi linişte „gândesc” cam mult… sau poate pentru că sunt un pic speriată!  Staţi linistiţi nu e o criză exienţială, e mai mult o analiză impusă de subconştientul meu social. Nu aşa se poartă, la 30 să te analizezi un pic?

Am găsit pe la începutul anului o carte de Balzac ” Femeia de 30 ani” şi m-am gândit că-mi va  oferi vreo idee despre cum ar trebui să fie o femeie la 30 de ani. Nu prea…e o telenovelă a secolului XVIII, foarte bine conturată, forte bun in peisagistică şi descriere societate. Eu nu am prea citit Balzac în adoleşcentă pentru că mi se pare prea stufos. Între noi fie vorba: trebuia atunci să-l citesc atunci, acum e prea…”la suprafaţă”! Deci, nu prea m-a ajutat.

Ce îmi place la noua mea vârstă? Îmi place că am mai multă minte ca la 25, mai multă răbdare, mai multă experinţă, sunt mai sigură pe mine, mă controlez mai bine, ştiu mai bine ce vreau, înteleg mai bine socitatea şi fiinţa umană. Mi-ar fi plăcut să fi fost aşa şi la 23 de ani, aş fi gâstigat  mult timp, însă probabil că acesta este mersul lucrurilor: nu te poţi „trezi” aşa cu una cu două, îţi trebuie ceva  experienţă.

Ce nu îmi place la noua mea vârstă? Cele 5kg în plus şi creditele de la bancă :). Restul lucrurilor mai puţin plăcute din viaţa mea, fac parte din ea, sunt rutină şi nu trebuie să le dau prea mare importanţă.

Analizând cele doua liste, sunt pe plus. Atunci de ce mă afectează? Pentru că realizez că timpul trece prea repede, nu sunt nici prea tânără, nici prea batrână, nu ştiu prea multe, nici prea puţine. Realizez din ce în ce mai bine cum şi cât de repede trece timpul. Probabil acum mă ajută şi faptul că pot vedea mai bine trecerea timpului: la Ioana.

Ce îmi doresc? Sper să ştiu şi să pot, să îmbratânesc frumos, să pot realiza tot ce mi-am prospus, să o putem creşte frumos pe Ioana. Sper să fim cu toţi sănatoşi, mai întelepţi iar peste ani dacă voi reciti acest post să pot râde. Atunci voi şti sigur că am evoluat!

Îi multumesc lui Dumnezeu şi ingerilor păzitori că mă ajută şi mă păzesc zi de zi!

Vă multumesc şi celor ce „mă suportă”, sunteţi minunaţi: copilul, soţul, sora, tatăl, buni, matuşica, unghiuleţii, nana, nanu, fina, finul, Clau, prietenilor pe care îi am încă din liceu, prietenilor pe care îi văd mai rar, prietenilor în devenire! Sper să nu vă supăr prea tare in viitor şi să mă iertaţi dacă am facut-o în trecut! YOU PUT MY LOVE ON TOP!

Cu drag,

Ana

De azi ne gasiţi şi pe Facebook. Pentru că august este o luna specială pentru mine si familia mea, încerc un prim şi timid giveaway( cadou).

Un voucher la World Class, valabil timp de o săptamănă la oricare din umatoarele centre: World Class Jolie Ville, World Class America House, World Class Upground si World Class Plaza Mall. Voucher-ul poate fi folosit până pe 30.09.2012.

Tot ce trebuie să faceţi este să ne adaugaţi în lista de priteni sau să ne daţi un like :). Concursul se desfaşoară în perioada 07.08.2012-21.08.2012. Caştigătoarea sau caştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi pe 21.08.2012

Mi-ar fi plăcut să vă insoţesc şi eu dar până în noiembrie, nu prea avem cu cine o lasa pe Ioana.

Cu drag,

Ana

Invidia (din latină invidia) este un sentiment de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele, calitățile sau situația bună a altei persoane. Ştim cu toţi sentimentul: ţi se strange un pic stomacul şi spui in gând: vreau şi eu!

Acest sentiment în societatea românească este mai accentuat. Probabil se datoreză lipsei constante în istoria noastă a unei pături de mijloc clare şi a adaptabilitaţii noastre morale la diverse urgi si cotropitori( deşi şi diverşi).

Acest sentiment la femei, e şi mai dezvoltat. Cel puţin aşa mi se pare mie! Am realizat ca nici ca mamă nu scapi de acest sentiment.  Îţi scoţi copilul ca pe un trofeu şi iar dacă nu o faci, inseamnă că nu ai cu ce te lauda. Deşi, ar trebui sa fi mai sensibilă, să te bucuri de copiii din jur. Te trezeşti comparandu-i cu al tău! Noi avem ceva sechele de la părinţii noştri cu comparaţia între copii( „tu de ce nu eşti ca X?”), deşi ei săracii încercau sa ne motiveze. Noi ne-am promis că nu vom proceda aşa cu copiii noştri, însă nu ne iese tot timpul.

Dacă eşti şi mai competitivă şi nu şti să pierzi, te roade rău de câte ori nu bifezi anumite „puncte”. Te agiţi pentru orice competiţie minoră. Ajugi sa transmiţi energia negativă şi copilului tău. Nu mai vorbesc de ce prostii poţi face doar din invidie! Dacă nu ai ajuns să ai puţină încredere in tine, e şi mai grav, transmiţi prin toţi porii ca eşti invidioasă.

Toţi avem acest sentiment,  pe care îl controlăm in diferite grade.  Cine spune ca nu-l are se minte frumos :)!
La mame e un alt nivel! Dacă pană atunci puneai în comparaţie rochiţa, pantofii, coafura, poşeta, casa, soţul-iubitul( oridinea nu este întâmplatoare), acum este in joc copilul tău. Copilul tău este mai frumos, mai deştept, mai talentat etc decât toţi ceilalţi!

De acord, dar pentru tine si familia ta!  Să te lauzi rar e normal, să te lauzi la fiecare doua propoziţii este alta… să nu mai spun că transmiţi lipsă de încredere în propia persoană. Am văzut mămici ce exagerau cu laudatul( mai ales intre rude): ” copilul meu la 6 luni a mers de-a buşelea, la 4 luni a vorbit, copilul meu a făcut asta mai devreme…”  sau mamici care fac publice 200 de poze cu copilul lor, inclusiv când manancă pufuleţi… şi nu vorbim de genii acum. Înteleg, dar un pic de obiectivate ar fi de bun simţ. Adică cu o realizare notabilă cum ai să procedezi pentru a  te lăuda?!  Ne laudăm, ne laudăm dar de ce mai şi exgeram?! Nu e stânjenitor pentru copil  să spui că este director la o firmă când el este un angajat?! Şi nu poţi spune că nu ştii care e diferenţa! Eu zic că de  la invidie porneşte  bârfa rautacioasă. Şi se mai întreabă bărbaţii de ce bârfim noi mai mult :)!

Toţi copiii sunt diferiţi, se dezvoltă diferit. Ştiind asta tot m-a încercat pentru câteva secunde un sentiment de invidie când am văzut că un bebeluş mai mic a mers s-a ridicat singur in picioare.  Hmmmm…adică de ce copilul meu nu poate?! Cu ce o ajută pe Ioana dacă merge mai repede? Va fi mai deşteapta, va fi mai sănatoasă, va fi mai putin complexată în viata?! NU!

Multumesc tatălui ca m-a educat să am ceva încredere în mine. Încrederea asta te scoate din multe situatii, inclusiv din frustrarile invidiei. Unii oameni se lasă consumaţi de ea, alţii invaţa sa o controleze. Unii reuşesc să fie mai multumiţi(fericiţi), alţi mai „negativişti”.

Eu am învaţat să o mai controlez cu argumente logice, cu lipsă de interes, cu repetarea calitătilor, dar tot din ambiţia de a avea un atu în viaţa. Am momente rare şi de scurtă durată. Mă motivez singură când se întamplă pentru ca ştiu ca mă poate consuma şi nu îmi aduce nici un beneficiu. Nu pot fi invidioasă pe oamenii de care mă atasez şi pe care îi apreciez. Încerc să sortez motivele de invidie ce m-ar ajuta să mă dezvolt, invidie pozitiva dacă îi pot spune aşa.

Important este să-ţi realizezi când eşti invidioasă şi să fi sinceră cu tine. Vei trăi mai frumos şi mai liniştit împreună cu familia ta, iar copilul tău va avea un exemplu de unde să înveţe.

Voi ce credeţi? Cum vă impactează viaţa, invidia?