Etichetă: emotii


nov.
2016

Multumesc Ioana

categories: Personal

Copilul meu de 5 ani este cel  mai bun psiholog pentru mine! Am avut saptamana aceasta o discutie in masina in drum spre casa si m-am confruntat cu in moment/regret din viata mea. Si pentru e copil si pune niste intrebari logice, nu ai cum sa te superi sau sa te enervezi. Daca ar fi facut-o in adult cu siguranta at fi intrat mecanismul de autoaparare si m-as fi „inflamat”.

DIn cand in cand isi mai adduce aminte de bunica ei( mama mea) care e ingeras  si imi pune diverse intrebari:

-Mami, tu  ai imbratisat-o pe mama ta si i-ai dat in pupic, inainte sa moara?

-Nu, iubita mea!

-De ce mami? Trebuia sa-i dai!

-Nu eram acasa, eu eram la facultatea la Bucuresti

-Pai de ce nu erai acasa? Trebuia sa o imbratisezi si sa-i dai in pupic!

-Mi-a fost frica si nu am vrut sa o vad cum sufera! ( moment in care am inceput sa plang)

Discutia m-a deschis si am acceptat „fuga” mea din fata suferintei. Disctutile in care ea ma intreaba de mama, de copilaria mea si vrea sa stie in amanunt cum am facut mancare  pentru prima data, sau cum ma jucam cu sora mea, sau cum ne bateam in pat inainte de culcare, sau cum ma simteam eu cand parintii o certau pe sora mea etc…. sunt discutii care imi fac tare bine si ma conecteaza cu viata mea de mult uitata si imi reamintesc viu diverse momente din viata mea de copil.

Si aceste amintiri (unele mai putin frumoase) imi fac tare bine sa le traiesc si sa I le  explic ei intr-o modalitate pe care sa o inteleaga si obiectiva cumva. Asa fac si eu pace cu ele!

Multumesc Ioana, nu pentru ca esti unul  din copiii mei minunati si frumosi :), ci pentru ca ma ajuti sa ma vindec si ma ajuti sa devin in adult mai bun!

O fi un mecanism de auto aparare sa-ti „educi” parintele ?! 🙂

capture


oct.
2016

Cum devii adult?

categories: Personal

Vroiam intial sa va scriu despre cum a fost spectacolul „Frozen” de la Sala Palatului( spectacol local, non Disney). Sa sumarizez: mi-ar fi parut rau daca as fi dat banii pe bilete. Eu sunt invatata cu profesionalismul de Zurli, cu dedicatia de la Tandarica, cu inovatiile Mirelei Retegan….. ce a fost la „Frozen” consider ca au incercat sa incropeasca un spectacol pe fuga, cu minime investitii si sa foloseasca trendul cu nebunia Elsa. Pot sa gresesc, dar sala nu era plina, iar Printesa a spus ca a fost frumos; nu ii  erau ochii plini de lumina ca in alte parti si nici nu a spus la toata lumea cum a fost ea la spectacol.

Revenind, am citit un articol foarte corect si bine argumentat despre relatia dintre doi adulti cu copii si de ce s-au inmultit divorturile. Vi-l recomand!

Ultimul an pentru noi ca familie a fost destul de complicat, cu schimbari de joburi la parinti, cu un accident al Sportivului, cu lupta mea pentru a ma imparti in 5 locuri si a reusi sa impac pe toata lumea, cu multe situatii complexe ce uneori ma aduc la epuizare mentala. Deci si relatia noastra de adulti a devenit complicata, mai ales ca vine dupa fondul a 5 ani de 2 copii mici si multi pitici mentali :).

Eu pot spune ca in ultimul an am invata multe despre mine. Copiii si oglindirea gandurilor mele in vorbele lor, ma fac sa realizez zi de zi cine sunt de fapt si cate „bagaje” aduc  din copilaria mea. Am diverse revelatii si realizez ce actiuni din familia mea au adus la un obicei de al meu ca adult. Ex: eu cand eram mica vroiam sa ma fac gospodina, ca bunica mea. Tatal meu tot timpul ma certa: ” cum vrei sa te faci tu gospodina? Esti fata desteapta, poti mai mult!” Acum realizez ca vroiam sa fiu de fapt ca bunica mea si sa impart dragostea pe care ea ne-a aratat-o cand ne facea de mancare, cand facea curatenie, cand avea grija de noi. Am realizat ca asta imi doresc si eu si ca uneori actiunile pot ajuta mai mult decat prezenta mea fizica in familie.

Cred ca devii adult cand incepi sa ai copii si responsabilitatea lor. O relatie intre doi adulti e cu atat mai complicata, daca tu in familia ta nu ai avut un exemplu de gestionare sanatoasa a conflictelor, de comunicare cum se intampla pentru multi din generatia noastra. Parintii nostrii au reusit sa ne creasca cum au stiut ei mai bine si noi trebuie sa-i depasim fiind alta generatie.

Cumva ma sperie rata divorturilor( nu ma refer la cele cu motive justificabila ca agresiunea fizica) din jurul meu si ma intreb de ce nu lupta! Pentru ca nu stiu cum sau nu isi dau seama unde e problema de fapt. Ca si familie suntem in stadiul in care incercam sa ne invatam copiii sa nu mai doarma cu mine. Vom  reusi intr-un punct dar e greu la inceput: eu ma simt rupta intre doua parti una de mama si una de sotie.

Apoi conteaza enorm si timpul de calitate( chiar daca e scurt), pe care il petreci cu partenerul. Conteaza si atentia pe care I-o dai lui sau ei. In general, armonie de lunga durata nu exista si copiii trebuie sa vada acest lucru si sa invete cum sa gestioneze o relatie cu persoana iubita. Inteleg ca e si foarte important ca copii sa vada si sa inteleaga ca exista si timp pentru parinti.

Eu ma simt cu adevarat adult dupa al doilea copil. Ma simt responsabila si stresata de toate micile task-uri zilnice si tine doar de mine cum imi invat mintea sa gestioneze acest stres. Presiunea pe care o pun eu pe mine pentru orice trebuie sa fie mai calibrata si sa eman catre familia mea atentie si relaxare.

Si pare  greu, foarte greu! Mi-am demonstrat de multe ori ca pot orice sa fac doar sa ma comit cu tot sufletul la cea actiune si sa am rabdare. Si partenerul trebuie sa aiba rabdare! Si copii trebuie sa nu simta si sa ramana echilibrati…. Si mai trebui sa depasesc si oboseala fizica…complicat dar lqa sfarsitul zilei traiesti si nu doar supravietuiesti. Cred ca in momentul in care traiesc e cel mai sanatos pentru mine. Sa supravietuim putem cu totii sa o facem, insa sa simtim intr-adevar ca „traim” e un proces de invatare, e o etapa de dezvoltare pentru mine cel putin.

Cred insa ca suntem pe drumul cel bun!

Sper ca suntem pe drumul cel bun :)!

 

 


iun.
2015

Copil pentru o zi

categories: Promoţi!/Evenimente, Social Media

Intr-o dupa amiaza frumoasa am poposit la invitatie Pampers, intr-o lume de poveste. Povestea era sa ne simtim copii pentru inca o zi si am reusit. Mi-am adus aminte de filmul meu animat preferat: Anastasia si am reascultat melodia mea preferata.

Tin minte si acum cum am vazut caseta intr-o vitrina in Tulcea si mi-o doream asa mult ca de cate ori trecem pe langa magazin imi puneam dorinta. Intr-o zi nu am mai vazut-o si eram trista( in orasul meu pe atunci nu le gaseai la tot pasul). Mama o cumparase pentru cadoul de Craciun!  De fapt copiii mei ma fac sa-mi retraiesc clipele frumoase si chiar sa-mi rezolv problemele adanci din memoria ascunsa a copilariei.

Printesa a fost incantata de Elsa si noua ei coronita. Mai are un colier pe tema Frozen si de atunci le poarta non stop.

DSC_6769

DSC_6974

Cum copiii erau animati de Spiderman si Elsa, noi mamicile am discutat un pic despre cum ne petrecem timpul liber (limitat) cu copiii nostri. Am profitat si de cele doua persoane specializate: domna doctor Cristiana Haica si Anca Serea( foarte draguta, calda si mama a 4 copii).

Diverse mamici, am avut diverse variante. Intre schimbat-ul Pampersului Buburuzei si nevoia de atentie a Printesei am reusit sa particip si eu :). Ce credeti ca cu 2 copii la astfel de evenimente e simplu :)! Noroc ca toata lumea e foarte draguta si saritoare. Le multumesc!

Recunosc ca invat sa o iubesc pe Buburuza cu aceiasi intesitate ca si pe sora ei. La mine dragostea pentru copii mei este un proces in dezvoltare. Din punct de vedere al activitatilor pe care le rezerv lor, cu Buburuza imi este mai usor si natural. Acum stiu ce trebuie sa-i fac si este toata ziua cu mine. Ca personalitate este mai dependenta de mine decat cea mare( la aceiasi varsta). Cu Printesa, care e la gradinita in mare parte din zi, incerc sa-mi petrec timp de calitate. Stiu ca timp liber voi avea putin, asa ca consider mai important sa fie de calitate. In weekend-uri incerc sa ies undeva cu Printesa, doar noi doua. Intr-un fel mie dor de timpul petrecut cu ea si dupa nasterea celui de-al doilea copil, aveam un sentiment de vina.

Acum incerc sa avem momente frumoase, de joaca sau cantece in 3. Uneori nu am stare sau atentie si poate mai fur pentru mine din timpul lor.  Cand voi incepe munca, cu siguranta acel timp va fi si mai putin, asa ca va trebuie sa fim foarte ordonati, insa cu siguranta voi avea alt tonus( mi-e imi place la munca :)).

Organizarea de activitati in 3, cu un copil de 3 ani jumatate si unul de 8 luni, poate deveni complicata in detalii.  Cel mare are multa energie si stie sa ceara atentie, iar cel mic e foarte curios si vrea sa faca tot ce face cel mare. Daca cea mica trebuie sa manace, sau sa fie schimbata, sau sa doarma, s-a dus fun-ul in toata planificara mea. In plus cu intreruperi de ritm, nu mai inseamna timp de calitate petrecut impreuna. Asa ca trebuie sa ai un timeing bun si „sustinere”.

„Sustinerea” poate sa vina si de la un scutec de calitate. Faptul ca nu-l schimbi des si bebe este confortabil poate insemna diferenta dintre zambete si plans, dintre liniste si haos. Dupa 6 luni am simtit nevoia si la Printesa si acum de un altfel de scutec, mai usor de pus.  Si da acum am un bebe care nu sta locului, imi ia minim 8 minute sa-i schimb scutecul. La Printesa am incercat scutecele chilotei, dar ce gasisem in acel moment la noi pe piata, nu mi-au placut ulterior ca si nivel de pastrare a umezelii.

Acum insa am noroc! Avem Pampers Pants– scutece chilotel!  Deci pentru mine evenimentul a fost cu inca o surpriza placuta. Practic ai calitatea protectiei impotirva umezelii( pana la 12 ore), ai linistea ca noaptea doarme fara disconfort si ii poti pune rapid si usor( au benzi flexibile in jurul taliei si picioruselor din materiale cu o textura moale ce permite pielii sa respire. De scos- in 3 secunde e la cos.  Acum e important, sa ii pot pune mai repede scutecul. Ma scapa de multi nervi! Si linistea mea inseamna si linistea familiei :)! Uneori astfel de detalii fac diferenta!

DSC_6721

Le multumesc organizatorilor pentru invitatie si surprizele placute, iar invitatilor pentru sinceritate si caldura.  Evenimentele lor sunt foarte utile si frumoase. A doua zi dupa cel de anul trecut, am nascut :)! Mancarea a fost de la Baby Fresh Food, arata foarte bine si era pe gustul meu: fara zahar si special facuta pentru copii.


ian.
2015

Povestea mea albastra

categories: Personal

Nu cred ca v-am spus cum am reinceput eu sa scriu. Dupa vreo 10 ani  de la ultima mea „creatie”,  fiind mai relaxata in primul concediu de crestere copil, mi-am adus aminte de pasiunea mea si am participat la un concurs la http://www.danasota.com. Mai jos redau articoilul cu care am castigat :).

Mi-am oprit atentia asupra unui caiet cu o coperta clasica albastra, caiet ce sigur nu l-am mai deschis de 10 ani. Scrisul ordonat, apasat, in cerneala, grosimea literelor facute de un stilou anume, mi-au adus aminte de o poveste si de o fetita de 16 ani. Citind, adultul din mine (teoretic) se mira de unele “cugetari” din caiet: viata este o prapastie, multi se arunca putini supravietuiesc; viata poate fi roz daca impunem culoarea; viata trebuie sa fie colorata puternic, nu in alb si negru; libertatea inseamna si responsabilitati…..Dar sa incepem povestea….

Fetita de 7 ani cu tenul tuciuriu se uita in oglinda. Statea de ceva timp in fata oglinzii si bunica o intreaba:

– Ce faci?

– ….ma uit

– La ce draga mea? Esti draguta!

– Da… dar mi-ar place sa am tenul mai alb ca tine, ca mama, ca sora mea. Daca ma dau cu crema ma albesc?

Bunica rade. Primele observatii de frumusete ale nepoatei. Atat bunica, cat si mama fetitei au avut parte de o delicatete princiara; nu au fost frumoase dar au fost deosebite. O gena a doamnelor nascute, nu create…. o gena pe care spera ca si nepoata ei o va mosteni. Ce nu stia mica noastra coplia este ca atunci cand va fi ceva mai mare, tenul i se va albi si va semana cu mama ei draga.

Fetita de 16 ani cu ten masliniu se uita in oglinda. Se afla intr-un coafor de provincie impreuna cu mama sa. Mama a adus-o aici pentru a incerca sa o feminizeze un pic; fata ei are 16 ani si ar trebui sa fie o domnisoara. Ea nu are prea multe cunostinte in acest domeniu dar si-ar dori sa poata sa o ajuta cumva.

“Poate se uita si la ea vreun baiat!” se gandi mama. “E cuminte, nu e urata, de ce nu ar avea un prieten?”

Mama isi dorea cu ardoare sa-si ajute copilul, sa nu sufere cum a suferit ea in adolescenta: baietii nu se aproipiau de ea pentru ca era saraca, ii era rusine si sa ridice capul din pamant pentru ca trebuia sa vina iarna in sandale( singura pereche de incaltaminte pe care o avea).

“Fata mea nu va suferi ca mine, eu pot sa-o ajut!”

Fata noastra avea un par ireal de negru. De ceva ani isi purta parul scurt, se imbraca mai mult baieteste, cu camasile si tricourile tatalui, pantofi sport si pantaloni negri( aici adultul din mine isi explica fenomenul psihologic). Avea in dulap o singura rochita tip chimono de care era tare mandra. Adolescenta ei era destul de usoara, nu avea crize si nici probleme nu crea.

Coafeaza ii propune sa ii faca un semipermanent si cateva suvite blonde. Dupa doua ore, fata se uita din nou in oglinda si vazu o persoana draguta si un pic creata.

-Iti place? intreba mama

-Da, cred ca da.

-Sigur mama? Doamna o sa te si macheze un pic, sa vezi cum se face. Ce culoare ti-ar place la fard

-Albastru cred…

Culmea, tot albastru!

 Tot in acea zi, se dusesera prin magazine la cumparaturi de haine un pic mai feminine si cosmetice. Fata noastra avea acum primul ei pantolon pana, primul fard, primul dermatograf. E drept sa nu o convinsese inca sa cumpere o rochita, insa era o prima transformare spre feminitate.

Ce nu cred ca stia mama ei in acel moment, este ca fata nu avea complexe despre felul baietos in care arata. Da, i-ar fi placut sa fie considerata frumoasa de catre baieti dar ea parea inabordabila si fara feminitate pentru ca isi crease o imagine de baietoasa prin trantele si pumnii pe care ii impartise la un moment dat sexului opus( dar asta e o alta poveste). Ea era impacata oarecum cu aceasta imagine, se simtea bine ca era respectata.

Nici fata nu stia ca se va transforma, ca va avea un ten alb, va invata sa iubeasca rochitele si pantofii cu toc, isi va adora parul negru si drept, va invata sa se machieze,va invata prin exercitiu, va fi curajoasa in a experimenta estetic si va invata din greseli, se va informa si va incerca sa nu faca greseli elementare in aspectul sau. Si cu toate acestea nu va fi vreo “fashionista de Bucuresti” ce considera “Sex in the city” cel mai interesant film vazut. Unele lucruri sunt accesibile doar cunoscatorilor….

Si tot fata noastra, nu stia ca nu va apuca sa-i multumeasca mamei sale pentru straduinta si dragostea sa.

 A trebuit sa redescoper un caiet albastru, sa-mi aduc aminte de acele momente! Departe de stresul clientilor, de viteza din Bucuresti, intr-un pustiu de liniste, am redescoperit inceputul unui drum ce a creat o femeie la 30 de ani dintr-o fetita baietoasa.

O femeie, spune acesta poveste in speranta ca mama ei o va auzi: „Multumesc mama pentru tot si iarta-mi momentele in care am gresit fata de tine! Sper ca reusesc sa fiu o mama la fel de buna, fetitelor mele!”

 

 

 

 

 

 


ian.
2015

Acum o secunda…

categories: Personal

Acum o secunda astepam cu emotii rezultatului examenului de admitere la liceu…pe care l-am luat cu aceiasi medie ca si sotul meu :). Acum o secunda mergeam la cea mai buna prietena a mea sa vorbim un pic despre altii :)… Cum sunt mama de doi copii, pai acum o secunda era prima zi de scoala in noul colectiv de clasa 12-a, fiindu-mi dor de toti colegii mei din alt oras….????

Copiii mi-au adus si dvd-ul vietii mele, mi-au adus si realitatea unui adult, mi-au adus si  imaginea timpului…care trece incredibil. Acum am momente minuntate pe care incerc sa le  notez, sa le memorez, sa le imprim emotia in filmul vietii mele.

De Craciun m-am distrat cu  dra Titirez si am ras cu pofta ascultand si cantand „Ill never brake your  hart” Backstreet Boys.  Am cantat cu patos melodia( era in program la MTV de Craciun)! Ioana zadea de mine, eu radeam de mine,  cred ca si voi ati fi ras de mine :)! Aiurel nu radea de noi pentru ca dormea. In ziua accea ne-a lasat sa ascultam muzica si sa dansam, ea dormind cuminte.

Eram in gimnaziu cand s-a lansat piesa, nu eram mare fan, dar peste ani mi-a daruit unul dintre cele mai frumoasa si simple momente cu copiii mei. Moment simplu, fara jucarii, fara taguri pe FB, fara „feeling great with”, fara intreruperi sa faci poze…doar unul din acele momente care te imbogatesc spiritual si care peste ani va fi cu tine.

Va urez ca Noul An sa va aduca multa, multa sanatate si sa fie plin de astfel de momente!

 

 

 

 

 


nov.
2014

Emotii 2

categories: Personal, Psihic

Una dintre partile bune ale statului acasa in concediu de maternite, este ca ajungi in sfarsit sa te confrunti cu emotiile tale. Acum trei ani, eram novice in sentimente pentru propiul copil. Recitindu-mi gandurile, incerc sa le compar cu ce simt acum.

Eu sunt o persoana activa, echilibrata( obiectiv vorbind), a carui creier are nevoie de ceva preocupari. Cand  am mintea  libera, incep emotiile, amintirile, sentimentele in avalasa. La primul concediu de maternitate, eram panicata si emotiva doar pe ce tinea de bebe: credeam ca nu pot avea grija de el. Practic mi-a luat 3 luni sa ma relxez, sa ma deconectez, a fost un exercitiu bun pentru mine sa invat sa ma relaxez in afara job-lui, eu fiind pana atunci cam straina cu acest lucru. Dupa reintorcerea la munca si experienta primului an de Seriful Kelly( Ioana :)), am ajuns sa ma pot conecta si deconecta la diverse roluri din viata mea intr-un timp foarte scurt( recunosc ca mi-a luat ceva timp si am avut nevoie si de ajutorul familiei). Am facut cunostinta si cu minunatele sentimente si „uimiri” pe care ti le poare  oferi un copil.

Acum ma confrunt cu emotii si amintiri. Imi aduc aminte de episoade din copilaria mea, de oameni dragi mie si ma emotionez. Retraiesc doruri si sentimente din trecut, personalitatea mea parca incearca sa iasa la suprafata. Nu stiu daca are logica ce zic…. ma refer la personalitatea de baza, cea cu care nu am luat contact si pe care o analizezi prea putin pentru ca esti prea ocupata cu rutina zilnica, cu copii, jobul, familia. Adica BAZA! Instinctiv ma bucur pentru ca practic e ca o curatenie, trebuie sa iasa din sistem sentimente refulate. Probabil ca si starea mea fiziologica dupa nastere ma ajuta. Are si lauzia avantajele ei!

Mi-am adus aminte cat de mult contemplam eu plopii noaptea din balconul camerei mele  sau cum le urmaream umbrele, era un exercitiu de meditatie. Mi-am adus aminte de prajitura pe care tata ne-o facea intr-o iarna cand mama era in spital si noi eram singuri acasa: foi de napolitana, crema din nutela, unt si miere. Cea  mai buna prajitura ! Mi-am adus aminte de bunici. Mi-am adus aminte de cum eram in liceu, de cum iubeam sa imi aleg carti despre civilizatii si istorie de la biblioteca si librari, cum stateam si ma cufundam in cate o carte pana sa o cumpar. Si cel mai important mi-am adus aminte chipul mamei mele!

 

La primul copil am invat ca te poate  ajuta sa-ti vindeci ranile emotionale si te poate ajuta sa-ti intelegi parinti, sa te impaci cu greselile din trecut. Bineinteles daca te lasi un pic prada emotiilor si esti deschis. La al doilea copil, procesul continua si simt ca ajung la o recunoastrea a  „bazei”!

Sigur va fi o evolutie! 🙂

Ma intreb tatii au si ei acest avantaj de vindecare?

 

P.S Seriful Kelly este numele unui personaj de desen animat, o pisicuta. Ioana ne corecteaza cand o alintam altfel.

 

 


oct.
2012

Back to work

categories: Personal, Sunt parinte

M-am reactivat in campul muncii de o saptamana. Cum a fost? Emotionata, bucuroasa, un pic speriata, trezita din somn, multe sentimente conflictuale :)!

Imi place ceea ce fac si imi era cumva dor de viata agitata a jobului meu. Probabil imi va trece repede acum ca m-am intors :).
„Avanpremiera”  emotionala a fost cu cateva zile inainte, cand am trecut pe la birou sa las cererea pentru reincepere si atunci am avut emotii. Noroc ca am fost cu Dra. Marmotica( fosta Pelican, fosta Balenuta Planorista)! Emotii sa urc cu liftul, sa simt aerul cladirii, sa simt atmosfera biroului. Da, aerului cladirii mele corporatiste…ce sa zic si eu acum…. ce vreti, sunt mai sensibila de cand sunt mama :)!

Ma asteptam sa intru in paine imediat, insa datorita unor situatii interne am fost mai relaxata primele doua zile. Ceea ce a fost perfect pentru mine! Mi-a dat timp sa incep sa ma updatez cu noutatile si sa reusesc sa fac fata noptiilor nedormite. In primele trei zile a mea fetita, care ziua era cumintica, vesela, noaptea se trezea foarte des si plangea rau!  Asa ca mintea mea  nu era foarte odihnita, sa pot face  fata solicitarilor unei muncii active.

Insa, am trecut si peste asta! Nu stiu daca a fost de la dintii( ca tot de ies), de la faptul ca nu mai statea ziua cu mine sau de la suplimentul de lapte praf, dar a trecut. Intre timp am intarcat-o, natural, pentru ca nu mai aveam ce lapte sa-i dau. Povestea cu intarcarea intr-un alt articol :).

Cum e la munca?  Momentan reinvat sa muncesc, sa-mi aduc aminte diverse informatii pe care nu credeam ca le voi uita. Parca sunt asa intr-o amorteala a memoriei, informatia exista insa trebuie sa fac ceva eforturi sa mi-o amintesc. Cand plec de acasa, imi las si sufletul cu Ioana. La munca merge un fel de „zombie” ce daca vede un copil, si-ar dori sa se telepoteze acasa.

In rest ma bucur sa port tocurii din nou 🙂 desi picioarele mele nu mai au antrenament, ma bucur sa pot si vorbii lucruri diferite de subiectele legate de copii si sper sa imi intru in forma ce ma consacrat :), inclusiv marimea 36 la haine!

Oricum,  ar trebui sa multumesc ca am  avut acest an( mamele noastre nu au avut aceasta  posibilitate) si DA ar fi fost frumos sa poti sta cat mai mult cu copilul tau. Insa, asta e viata! Trebuie sa mergem mai departe, alta optiune nu avem!  A fost un an foarte frumos in care am descoperit si redescoperit multe sentimente frumoase. Un fel de concediu cu cel mai tare cadou! Sa vedem ce ne mai asteapta in continuare :)!

Voi reveni cu alte impresii pe aceasta tema!

P.S  Nu va suparati daca nu voi mai reusi sa folosesc diacriticele, insa imi este un pic  dificil in aceasta perioada sa fiu atenta sa schimb setarile si sa ma descurc cu doua tipuri de „tastari”.


iul.
2012

Emotii

categories: Bebe/Copilul, Psihic, Sunt parinte

Stiti sentimentul: „nu imi vine sa cred ca”…? Nu e din aceiasi categorie cu: „parca sunt in viata altcuiva” sau „asta e din alt film”. E sentimentul acela pe care il ai cand nu esti inca obisnuit cu ceva, cand subinconstientul tau nu l-a digerat, cand esti uimit/a. Aparent ireal, il gasesti in diferite grade de intensitate si nu sti cat timp poate tine.

Cam asa, ma simt eu de vreo doua luni. Un sentiment puternic de nu imi vine sa cred, de cand madam(Ioana=balenutza) a inceput sa interactioneze mai mult.

Intr-o zi, a stat cu buni cam  jumatate de zi,  pentru ca eu hoinaream prin Bucuresti pentru relaxari cosmetice. Adica era una  din zilele acelea cand iti permiti si trebuie( chiar e urgent) sa faci ceva pentru tine.  Ma intorc acasa si Ioana dormea. Intru incet sa nu o trezesc, nu scot un sunet, ma aplec asupra patului sa o pup si intre timp ea se trezeste. Sta 5 secunde. Zambeste larg si cu dragoste la mine!  La mine, fara sa cant, sa ma maimutaresc, fara sa o smotocesc? Sigur la mine, ca nu era nimeni in spatele meu :)!

Probabil e ceva banal pentru mamici, dar eu sunt inca la stadiul in care nu-mi vine sa cred ca am o mica fiinta ce zambeste cand ma vede! Daca stai bine sa te gandesti, cine altcineva din familia ta ti-a zambit sau iti va zambi neconditionat? Adultii in nici un caz: depinde de cum s-au trezit dimineata si ce probleme au, ceilalti copii: se conditioneaza de cat de apropiat le esti, animalele de companie: nu stiu sa zambeasca :).

Ioana, urmarindu-ma!
Ioana, urmarindu-ma!

Nu radeti de mine :)! Asa ma simt acum. Probabil cu timpul, ma voi mai invata, voi re-intra in ritmul alert al Bucurestiului si al task-urilor zilnice… dar momentan ma bucur si traiesc linistita emotiile de parinte. Emotii surprinzatoare!


iun.
2012

Eu si burtica mea- partea a doua

categories: Prima luna, Sarcina

Cum ziceam am avut o sarcina usoara, am fost activa pe parcusul ei. In general, noi  tindem sa exageram o emotie, un lucru, o situatie.  Si de aici o groaza de complicatii! Eu,  incerc sa fiu echilibrata in cum  analizez o situatie, o emotie, un lucru.  Incerc o analiza cat mai aproape de obiectivatea. Nu-ti reuseste in totalitate, dar nu e chiar asa de greu! Am considerat ca ma ajuta in luarea deciziilor mai corect. Asa ca e posibil, ca punctul meu de vedere sa fie cam „extraterestru” legat de anumite  lucruri :). Povestile celor din jur si folclorul iti creaza anumite asteptari si iti dicteaza anumite reactii doar pentru ca sti ca asa se face! E adevarat ca te ajuta cu anumite  informatii si cu o pregatire, insa nu cred ca e normal sa-ti „impuna”  o anumita reactie sau emotie, doar ca sa nu te faci de ras!  Lumea poate  crede ce vrea ea si este atat de volatila… iar tu traiesti in mini-universul tau si al familiei tale. Cu ce te afecteaza pe termen lung? Iti da cineva bani daca faci cum zice lumea? Lucrurile de mai sus sunt valabile in general , in viata 🙂 !

Ex 1: ” Sarcina un moment foarte frumos si emotional din viata mea!” .  Exageram, cred!  Daca ai o sarcina mai grea, sigur e cel mai frumos moment din viata ta si  sunt foarte emotionante drumurile catre  baie!?  Pentru mine, a fost o perioada interesanta si nu foarte diferita. Singurul moment emotional a fost cand ii simteam miscarile.  Nu m-au socat schimbarile corpului meu si am considerat naturale procesele prin care treceam impreuna cu bebe. Parca nu e normal sa fi incarcinata?! Mi-am dorit acest copil, insa hai sa nu exageram! Ramai tot tu pe parculsul sarcinii, nu te  imbolnavesti si nu simti imediat instinctul matern si dragostea pentru copilul tau. Cred ca mai emotional si mai frumos dupa ce nasti…( probabil exista si excepti la persoanele ce au avut probleme de fertilitate).

Ex 2:  „Doctorul perdiatru”- in general sau cel putin nu stiu eu de alt caz, alegerea medicului pediatru e un lucru  pe care il faci dupa ce se naste copilul si in cel mai fericit caz ai parte de o recomandare buna.  Din ce am citit eu( probabil ca nu mi-as fi schimbat opinia altfel), e bine sa alegi doctorul inainte de nastere si sa ai cel putin o intalnire cu acea persoana.  Eu asa am procesat si nu, nu sunt nebuna :)! Dupa ce nasti nu stii la ce doctor nimeresti, nu sti cand se iveste vreo problema si nu stii de unde sa ai o informatie de incredere.  De obicei, schimbi doctorul cel putin o data pentru ca nu exista chimie si nu prea esti de acord cu ce iti spune. Cum ziceam, prin luna a 7a sun la clinica sa-mi fac o programare la un medic periadru( in prealabil mi-am mai intrebat colegii ce pediatru recomanda de la clinica respectiva si am cautat informatii pe internet despre acele persoane si m-am asigurat ca lucreaza si la un anumit spital de stat)
-Buna ziua, as dori si eu o programare la dna doctor… daca se poate marti in jurul orei 18.00

-Buna ziua, doua clipe…sigur se poate la 18.30 daca puteti. Cum il cheama pe copil?

-Dna, nu-l cheama, pentru ca e inca in burta. Vreau doar o discutie cu dna doctor!

-Aaa, pai stati sa verific daca intra in serviciile noastre si daca se poate. Dupa 10 minute de asteptare…. sigur facem programarea pe numele dvs. Confirmam  dna doctor… marti 18.30. Va rugam, sa vina copilul insotit de unul din parinti!

-Multumesc….

Si m-am dus marti si am stat de vorba cu dna doctor, mi-a dat chiar o lista pe  care o recomanda dansa pentru igiena bebe, sa pot sa-mi iau lucrurile necesare, o lista cu medicamentele ce ar trebui sa le am in casa. Am discutat si despre frecventa intalnirilor dupa nastere. Discutia noastra, mi-a dat incredere in informatiile pe care mi le oferea, parea mai relaxata si se vedea ca mai citeste, nu parea genul de doctor ce mi-ar recomanda imediat supliment de lapte praf daca ma sperii ca nu am lapte.  Si cred ca a fost o decizie buna, m-a scapat de multe batai de cap dupa, comunicam bine si pana acum nu am avut probleme, iar sfaturile sale sunt bune, utile si realiste( discutia despre sa-mi duc sau nu  copilul la innot este o alta poveste).

Sunt metode diferite, doctori diferiti, important este sa gasesti peroasoana potrivita pentru tine si copil. Medicul pediatru va fi pentru urmatorii ani un personaj important in viata voastra si nu vrei sa-l schimbi prea des…si am avut ocazia sa vad si alti doctori.

Si da, sunt singura din jurul meu care a procedat asa si singura care nu se plange de doctor si nu la schimbat. Cred ca se poate si chiar daca nu ai un abonament la o clinica privata si  trebuie sa mergi la un spital de stat.

Deci, se poate si altfel!

Later edit: partea intai aici