Mă gândeam că de mult nu am mai scris despre cum e cu doi copii! Văd în jurul meu multă teamă dar și o dorință pentru un al doilea copil. E frumos, dar e altă ligă ca organizare și gestionare emoții! Părerea mea!
Prințesa are aproape 6 ani acum, e o fire introvertită, delicată, uneori emotivă, empatică, liniștită, înțeleaptă, fotogenică și o excepție în general. E cea ce o echilibrează pe sora ei și se comportă ca un mentor, fară să o stresăm noi cu sora mai mare. Profesoara ei de germană de la grădi a definit-o ca fiind „un copil special”!
Mă uimește aproape zilnic cu ideiile ei, mă trezește de multe ori și când mă ceartă are argumente, negociează cu mine când vrea ceva și vine cu alternative bune. Mă recunosc în ea și e copilul-ul care m-am pus față în față cu multe dureri. E psihologule meu!
La toamnă începem școala, cu clasa preătitoare! Încerc cât pot să mă asigur că va avea un start bun, e un copil cu potențial și nu vreau să și-l piarda. Trebuie să lucrăm la pronunția de litere, la motricitatea fină și la socializare. Am început deja și văd rezultate. Sper să-i deblochez la școală și ambiția genetică.
Madam Furlifus, are aproape 3 ani. E copilul mic, energic, ambițios, furtunos, atașat de mamă, curajos, extrovertit, sociabil când nu e obosit și atletic. Se exprimă cum poate și îmi dă multă bataie de cap cu modul ei constant de a-mi atrage atenția. Când suntem doar noi două, devine delicată și ascultătoare. Ii plac mașinile și îi e frică de mucă=muscă. E copilul meu cu păr creț și are o dulceață jucăușă în ochișori. E copilul care a avut ambiția nativă să taie singură legume la 2 ani și 8 luni. E nevoie de răbdare cu ea și multă joacă. Lucruri pe care nu le am în fiecare zi și ea atunci se comportă ca un mic monstruleț.
La toamă va începe grădinița la aceiași educatoare și abia aștept să o văd la grupa mică. Va fi o experientă nouă cu un copil energic!
Relația dintre ele două, e frumoasă și când le văd că se ajută, se joacă împreună în armonie și că cea mare o protejează și o echilibrează uneori pe cea mică, mă gândesc că facem și noi ceva bine! 🙂
Au momente și am momente, când suntem teroriste și avem diverse crize. Cu timpul, am învâțat să le las să se exprime cum vor și apoi să le liniștesc. La un moment dat plângeam eu și Madam Furlifus văzând că nu-i răspund strigă:
-Ioana, Ioana vino repede! Mami plânge! Vino!
Sau când Madam Furlifus e certată și plânge, Prințesa se duce la ea și o lini;ește și o ajută să vină să-și ceară scuze:
–Ilinca trebuie să-ti ceri scuze, ai să vezi că o să fie bine! Tati nu o să mai fie supărat! Hai că merg cu tine!
Și vin amândouă de mană si Furlifus timidă:
–Cuze tati, cuze!
Nu e totul perfect, dar cred că acestea vor fi momentele de care îmi voi aminti! A da și de 2 ani cu pereții măzgăliți pentru că Furlifus e creativă și eu nu pot sta în calea expresivității ei!
Vom vedea cum evoluăm când vom fi cu amâdouă la școală! Mi se pare greu de gestionat corect și sper să nu fiim foarte haotici. Sunt la o vârstă acum, în care nu mă satur să le privesc! Să-mi privesc Prințesa mea blândă și bună! Să-mi privesc copilul curajos și creț!
Timpul trece prea repede…și dragostea mea crește!
