Categorie: Sunt parinte


oct.
2012

Comentarii la surse de informare

categories: Bebe/Copilul, Hrana, Social Media, Sunt parinte

Iată că avem şi rezultatele la chestionarul pentru care v-am solicitat sprijinul. Şi după cum am promis comentăm :)! Să începem!

La prima întrebare: „In ceea ce priveste alimentatia copiilor dvs, pe care dintre urmatoarele surse de informare le folositi?” rezultatele au fost : I-pediatru-aproape 77,9% II-Internet-65,5% III-cărţi de specialitate-58,4%, IV-comunităţi online-55,8%, V-alte mămici-40,7%. Foarte apropiate procentele pentru cărţi de specialitate şi bloguri :)! Ce părere aveţi aici?

La a doua întrebare: „ordonarea surselor de informaţie în funcţie de credibilitate”, rezultatele au fost:

Optiuni Medie rating Clasament
a. Internet 5.90 IV
b. Alte mamici 5.47 V
c. Pediatrul 7.01 II
d. Reviste 4.28 VIII
e. Mama mea 5.44 VI
f. Comunitati online // bloguri 6.67 III
g. Prieteni, rude, vecini 4.42 VII
h. Carti de specialitate 7.59 I
i. TV 4.19 IX
j. Radio 4.02 X

La a treia întrebare: „în ceea ce priveşte alimentaţia copilului care sunt cele mai cautate informaţii”, rezultatele au fost:

a.       Informatii legate de alimentele recomandate pentru procesul de diversificare-15%
b.      Informatii legate de vitaminele si mineralele necesare cresterii-23%
c.       Informatii legate de beneficiile produselor lactate in cresterea copiilor-3,5%
d.      Informatii legate de continutul de zahar din alimente-3,5%
e.      Informatii legate de naturalitatea ingredientelor din compozitia alimentelor-54,9%
f.        Alte informatii. Mentionati care…

Deci naturalitatea ingredientelor este cel mai căutat lucrur, la diferenţă mare făţă de restul infomaţiilor.

La întrebarea a patra: „Pe o scala de la 1 la 5, unde 1 inseamna „intr-o masura foarte mica” si 5 inseamna „intr-o masura foarte mare”, in ce masura aplicati informatiile primite de pe internet si din comunitatile online/bloguri?”, rezultatele au fost: :
1 – intr-o masura foarte mica-6,2%

2 – intr-o mica masura-18,6%

3 – nici nici -25,7%

4 – intr-o mare masura-43,4%

5 –intr-o masura-6,2%

Interesant nu?

Am să vă rog să mă lasaţi să-mi spun şi părerea personală, pentru că acest subiect este foarte important pentru mine :).

M-am bucurat să aflu ca pentru alimentaţia copiilor folosim ca sursă de informare principală: pediatru( şi la distanţă considerabilă de următoarele favorite). Eh, bravo! 🙂 La ce nebunii am citit despre diversificare în 2.0, am crezut ca va rezulta ca avem încredere în cu totul altceva. Poate ar fi fost utilă şi întrebarea: în ce procent urmaţi sfaturile?! Urmează ca preferinţe în ordine descrescătoare: internetul, cărţi de specialitate, urmate îndeaproape de comunităţile online/bloguri. Deduc de aici că suntem un pic comode şi preferăm internetul, decât o carte. Acţiunea e tot de citit, dar e mai facilă şi scurtă pe internet. Eu zic că dacă avem răbdare să căutăm pe internet şi să citim, ce ne împiedică să facem la fel şi cu o carte?! Dar pentru mine mai important ar fi cum sortăm informţia pe internet? La cărţi poţi avea un autor credibil! Mi-am exprimat opinia, aşa că să trecem mai departe!
Pentru noi cea mai credibilă informaţie vine de la cărţile de specialitate, urmate perdiatru şi bloguri. Avem teorie înseamnă, însă în practică se pare că aplicăm mai mult  informaţiile din alte surse. Oricum, pentru mine este îmbucurător, să descoper că oferim credibiltate pediatrului şi cărţilor de specialitate.

Căutăm cel mai mult în procesul de diversificare, informaţii despre naturalitatea ingredientelor. E foarte bine! Însă dacă o căutam mai mult pe internet,  la surse subiective, nu ştiu dacă ne ajută….poate doar cu conştiinţa noastră :)! Apoi ca şi procent, cautăm  informaţii depsre vitamine şi minerale necesare.  Hai că nu e chiar aşa de grav cum credeam :)!

Mă bucură încrederea oferită autorilor online, însă sper ca acele  persoane să ştie să filtreze informaţia, că astfel vom avea adulţi cu cel puţin, probleme digestive.

Le mulţumesc tuturor celor care au găsit 5 minute să răspundă la acest chestionar şi lui Danonino-brâzică natur, că mi-au propus subiecte atât de importante pentru dezvoltarea celor mici şi atât de aproape de „piticii” mei :)… din cap.

Opinii?


oct.
2012

Informatia, bate-o vina!

categories: Bebe/Copilul, Social Media, Sunt parinte

Majoritatea acţiunilor noastre se bazează pe decizii luate în funcţie de informaţia pe care o avem. Informaţia poate fi şi o emoţie, un complex, o frustrare, o amintire din copilărie. Deşi uneori spunem că a decis inima, de fapt a decis tot creierul, bazat pe ceva sentimente sau pe un instinct( care la rândul lui este un cumul de informaţii procesate de subconştient). .. dar să terminăm cu filozofia, că nu am un blog despre aşa ceva şi sigur nu ne ajută cu nimic concret :).

Deci, informaţia este destul de importantă în viaţa noastră! Până acum eu am învăţat câteva lucruri despre ea: e multă, cea bună se ascunde, cu cât este mai puţină cu atât poţi greşi mai tare. Am mai învăţat că dacă vreau să iau decizii cât mai corecte trebuie să o caut cât mai mult, să mă updatez zilnic şi să am surse de încredere. Uneori sursele te scapă de multe probleme şi cautări. Din jobul meu, eu am învăţat că este important să ai o sursă bună de informaţie într-o firmă, care să ştie tot ce mişcă şi că detaliile fac diferenţa, dacă vrei să semnezi un contract cu succes :).

Când am rămas însărcinată, am realizat că voi avea ” o viaţă” ce va depinde de deciziile mele, de la mâncare, la educaţie, la distracţie, la numărul de complexe pe care le va avea, etc… cel puţin până pleacă de acasă :).  Să-mi permit oare să mă informez superficial?

Adică? Ce vrea „poetul” să spună, în acest caz: je :), este: calitatea informaţiei pentru viitorul copilului meu este foarte importantă. Acest lucru mă poate scăpa pe mine de multe problemuţe şi pe al meu copil de viitoare probleme, inclusiv probleme la care eu nici nu mă gândesc acum şi ar putea apărea într-un viitor îndepărtat. EX: să zicem, că eu cât a fost mic copilul nu m-am preocupat „să-l învăţ” să ştie să aleagă. Viitorul adult va avea probleme să se decidă ce vrea, va scapă oportunităţi şi va avea impresia că nu poate lua o hotărâre, de aici rezultând frustrări multe şi mărunte ce în timp „sapă”  depresii, va avea mai puţină încredere în el. Exajerez un pic, dar credeţi-mă că „a şti să iei decizii” poate fi educat, chiar şi auto-educat. Am exemple în familie de educaţie şi auto-educaţie pe această temă( inclusiv eu).

Aşa că încerc să am o informare cât mai calitativă referitor la orice subiect legat de copilul meu. Folclorul, sfaturile binevoitoare de la diverse persoane puţin cunoscute, internetul( forumuri, articole scrise superficial), emisiuni TV nu fac parte din sursele mele principale de informaţie. Mă informez din cărţi, de la specialişti, doctori, articole ale unor publicaţii cu reputaţie verificată de mine, internet( aici mă refer mai multe la site-uri străine şi bloguri), persoane de încredere sau chiar propia experienţă. De exemplu: când am decis să-i dau Ioanei branzica natur Danonino câteva zile, am trecut peste prejudecăţile din folclor( am văzut că subiectul e mult dezbătut în blogosferă mai mult din cauza unor astfel de prejudecăţi, decât informaţii reale), m-am ajutat şi de informaţiile obţinute la vizita la fabrica. A contat ce-i drept  şi o informaţie emoţională! Mi-am zis, că dacă oamenii ce au participat la creare acestui produs au pus atâta pasiune, nu poate fi decât de bine! 🙂

Recunosc că folosesc uneori şi „scurtături”, ca medicul meu pediatru, medicul meu ginecolog, nana :)! Deseori mă trezesc că şi verific o informaţie în mai multe „surse”  înainte de a lua o decizie. Am ajuns să ascult anumite persoane din jurul meu sau din mediu virtual, după ce am văzut că au dreptate în mai multe privinţe şi care la rândul lor ştiu că sunt bine informate. Uneori e aşa uşor să îţi dea cineva un sfat, nu? Şi e bine să ai cui îl cere, mai ales dacă nu ai prea multă experienţă:)! Nana Ioanei, ştie cât am stresat-o cu întrebările şi chiar fina mea ce are un băieţel un pic mai mare. Multumesc fetelor :)!

O altă sursă de informaţie este greşeala/experinţa, bineînteles dacă înveţi din ea. Câte nu zicem că la al doilea copil, nu vom mai face aşa, … sau aşa, sau nu ne vom mai stresa cu nu ştiu ce lucru?!

Eu una încerc să gândesc cu al meu cap, să fac o alegere în cunoştintă de cauză şi să încerc să ocolesc prejudecăţile când decid ceva( sau cel puţin să le verific un pic).

Am să vă rog să mă ajutaţi cu un chestionar legat de sursele de informare. Acest chestionar este realizat în cadrul campaniei Danonino brânzică natur. Sunt foarte curioasă să văd ce o să iasă şi promit că voi comenta rezultatele cu voi :)!

Sursa poza 1


sept.
2012

Stimulent reintoarcere in campul muncii

categories: Bebe/Copilul, Sunt parinte, Utile

Peste puţin timp mă voi întoarce la muncă. Eu am optat pentru concediu creştere copil 1an. Dacă mă întorc mai devreme de 1an( legea nu precizează cu cât timp înainte, doar să fie înainte de ziu de naştere), beneficiez de un stimulent de 500 ron/lună, până la vârsta de 2 ani a copilului. Ca să fiu safe eu mă voi întoarce cu o lună înainte, deşi şi cei de la primărie mi-au confirmat că nu contează cu cât timp înainte.

Din câte am înteles eu, mai întăi se obţine o adeverinţă de la angajator, că ai reînceput munca şi apoi se întocmeşte dosarul. Actele necesare eu le-am luat ca info de aici:

  • *cerere (Anexa 6 la HG nr.57/2012)
  • actul de identitate al solicitantului (copie şi original);
  • certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original); hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau de încredinţare a adopţiei, hotărârea judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă (copie şi original);
  • certificatele de naştere ale tuturor copiilor născuţi după data de 1 ianuarie 2006 (copie şi original);
  • certificat căsătorie (copie şi original);
  • livret de familie (copie si original);
  • adeverinţă tip eliberată de angajator, din care să rezulte că persoana îndreptăţită :

– a beneficiat de concediu de maternitate (pre şi postnatal), (să se precizeze perioada),
– a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei naşterii copilului (nu interesează cuantumul acestora);

  • realizează venituri în prezent, cu precizarea datei (zi/luna/an) de reluare a activităţii;
  • dosar cu şina din carton (coperţi întregi);
  • pentru plata în cont bancar – extras de cont,  deschis la B.C.R., ProCredit Bank, Banca Transilvania, Nexte Bank (fosta Romexterra Bank), B.R.D., Alpha Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, CR Firenze Bank, VOLKSBANK, UniCredit Tiriac Bank, CARPATICA, C.E.C. Bank, ATE Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Romanian International Bank (RIB), OTP bank, BANCPOST, Garanti Bank, Libra Bank, Milennium Bank

*  De aceste drepturi nu poate beneficia părintele care, pentru acelaşi copil, are în acelaşi timp şi calitatea de asistent personal ori care primeşte indemnizaţia de insotitor.

În caz că vă ajută şi pe voi 🙂


sept.
2012

Cand iubitul devine tati?

categories: Psihic, Sunt parinte

Din categoria ” oare sunt cu capu?” 🙂

Cu toţi avem nume de alint pentru parteneri noştri. Când nu aveam copil, mi se părea foarte ciudat să aud la cuplurile cu copii strigându-se într ei „mami” şi „tati”. Acum mă enervează că mă mai trezesc şi eu că mă adresez cu „tati”. Ce-mi veni să scriu despre aceste lucru?:) Păi face parte din procesul de transformare a unei mame şi e cam ocolit :)!

Bine, bine… apelativele sunt discutabile dar cred că începi să strigi „tati” când partenerul tău devine mai mult un „obiect” decorativ şi pe care identifici mai mult ca tatăl copiiilor tăi decât ca şi iubit. Eu mă lupt cu acest apelativ pentru că o dată instaurat nu voi mai putea scăpa de el.

Deci, cum devine iubitul „tati”? Ce se întamplă în structura noastră emoţională?În exeprienţa mea de 10 luni ca şi mamă, am observat că iubirea pentru copil creşte în timp, iar iubirea faţă de partenerul tău „staţionează”. Probabil este şi normal.

Dacă în primele luni, mă adaptam la noua mea identitate, mă adaptam să-l văd probabil şi pe şotul meu ca şi tatăl copilului meu. Însă cred că e periculos pentru un cuplu ca şi partenerii să se vadă doar ca mamă şi tată. Femeia ca mamă, devine foarte protectivă faţă de copill, inclusiv dirijând toate emoţiile sale către el. Astfel nu-i mai rămâne prea mult pentru partener. Cu cât mama nu conştientizează acest lucru, cu atât situaţia cuplului va fi şi mai complicată.

Viaţa unui cuplu în primi ani ai copilului, cred că se transformă şi ea şi învaţă să funcţioneze în trei. Copilul trece pe primul loc şi cred că femeia este singura care poate „dirija” ce se întâmplă în viaţa de cuplu. Bărbatul poate doar să aibă răbdare. Tare sunt curioasă să văd care ar fi perspectiva „cuplului” prin ochii unui proaspăt tătic( şi aici nu mă refer la viaţa sexuală, care e de la sine înteles că lasă de dorit)!

Îmi este dor să petrec măcar doua zile cu al meu, singuri, să ne regăsim. Pentru mine cel puţin, se întâmpla următorul fenomen: mă ataşez din ce în ce mai mult faţă de Ioana, dar simt aşa ca o mică prăpastie sentimentală, dacă îi pot spune aşa, între mine şi el. Ca şi cum nu ne-am fi vorbit de 10 luni!

Probabil învăţăm amândoi cum să ne comportăm cu noi 3. Este un proces în derulare, unde trebuie să fiu conştientă că el are răbdare până la o anumită limită şi eu controlez cât mă voi îndepărta în cuplu. Offf, cum trebuie să le facem pe toate noi femeile! 🙂 Glumesc! Sigur e cel puţin ciudat pentru ei să nu ştie „cum  să ne apuce”!

Şi deci pentru mine, care nu sunt chiar aşa de obosită, chiar aşa de stresată e o provocare chiar să mă controlez să-i nu-i spun „tati”! Chiar dacă această perioadă este un test pentru relaţia noastră nu trebuie să uit că pentru mine el este soţul meu, pentru fiica mea el este „tată”! Sper totuşi să nu dureze prea mult perioada acesta în care mă simt un pic „înstrăinată” de sentimentele mele pentru cel de lângă mine.

Voi cât ziceţi ca durează? 🙂


sept.
2012

O mica iesire-ACASA

categories: Personal, Sunt parinte

Am plecat şi noi un pic de acasă, la cealaltă casă a noastră, Tulcea. Mi-a fost dor un pic de tastatură şi de mediul virtual, trebuie să recunosc.

Tulcea( amândoi suntem din acest oraş, ne ştim din clasa a IX-a), este pentru noi ACASA. Deşi eu am plecat cu familia în Galaţi la sfarţit de liceu, tot Tulcea a rămas casa mea de suflet. În Galaţi am stat un an doar şi apoi am plecat la facultate în Bucureşti.

La aproape 10 luni, călatoria cu maşina a fost decentă. Mai mult am dormit pe drum, am oprit să mâncăm, am fost cuminţele :). Odată ajunşi, am stat mai mult pe drumuri, fiecare rudă trebuia vizitată şi împacată cu prezenta dra Pelican. Deşi am schimbat multe peisaje şi am văzut mulţi oameni, domnişoara s-a comportat bine. Cei drept, toată lumea o ţinea în braţe şi nu era lasătă singură deloc. Partea cu somnul este mai dificilă acum: adormim pe la 11-12 noaptea şi ne trezim la 3 noaptea şi urlăm. S-a învăţat să doarmă cu noi…să vedem cu o dezvăţ. Nu pot spune că nu-mi place dar nu e chiar bine pentru nivelul ei de alintare.

Ioana, a avut ocazia să-şi etaleze colecţia de bentiţe şi cred că ia plăcut să fie în centrul atenţiei.

Pe noi doi, oraşul ne-a „încarcat” cu energie. De fiecare dată când ajung aproape de oraş, printre dealurile cu vii şi văd în zare imaginea familiară a Tulcei, am aşa un sentiment de casă, de copilărie, de siguranţă. Deşă stau în Bucureşti de 11 ani şi am făcut multe drumuri acasă, acest sentiment îl am de fiecare dată.

Tulcea e un oraş mic, cu oameni frumoşi şi diverşi ca  orgini( Dobrogea e un fel de „melting pop” al României), aşezat pe 7 dealuri( că şi Roma şi Iaşi-primul lucru învăţat la georgrafie), aproape de natură.  De acestă dată, am descoperit la oraşul nostru, că traficul rutier în pantă e mai greu uneori ca cel din Bucureşti, că au învăţat şi tulcenii indiferent de cât de bătuţi sunt de soare şi de vânt să spună: multumesc şi „o zi bună”. Am avut chiar o experientă placută cu serviciile de la Taxe şi Impozite. Lumea amabilă şi parcă mai puţin pusă pe ceartă ca în alte dăţi. Să fie de vină şi faptul că jumătate din oraş plecă la muncă prin Spania şi Italia?! Mai văd şi ei cum se face :)!

Timpul trece altfel ACASĂ, distanţele sunt mai mici, lumea se salută cu vecinii romi, mâncarea este mai gustoasă, pâinea mai sănătoasă, stresul parcă dispare. O astfel de călătorie e mai bună şi mai ieftină ca un Spa :)!


aug.
2012

Scutece

categories: Bebe/Copilul, Imbracaminte, Sunt parinte

Eu sunt destul de conservatoare cu lucrurile pe care le folosesc. Dacă ceva funcţionează, nu schimb. Încerc şi alte lucruri/produse, atunci când consider că ce folosesc nu mă mai ajută sau am eu impresia că raportul calitate/preţ este mai bun( şi atunci mai întâi testez). Sau poate nu sunt prea influenţată de marketing :)!

La capitolul scutece am ales să le folosesc pe cele de unică folosinţă.  Nu sunt chiar ecologice dar la  primul copil am zis că aş vrea totuşi să mă bucur de această invenţie. Poate la al doilea copil( să ne ajute Dumnezeu!), vom folosi scutecele refolosibile.

La început am folosit gama Premiun Care de la Pampers. Am fost mulţumită de nivelul de absorbţie. Am început cu această gamă pentru că primisem cadou vreo 5-6 pachete mari la naşterea Ioanei. Am folosit această gamă până la 6 luni, când am zis eu că ar trebui să încerc şi gama Active Baby tot de la acelaşi producător, pentru că începeam să fim mai active iar scaunele nu mai erau aşa de moi ca să necesite o super absorbţie. Scutecele vin pe mărimi, eu schimbam mărimea când observam că nu e chiar aşa de lejer scutecul pe corp după prins. Schimbam mărimea înainte să ajungem la greutatea maximă recomandată de producător, cam cu vreo 2 kg să ( ex: marimea 2 este pentru 4-9 kg, eu pe la 7kg folosesc mărimea 4). Ştiu că e banal ce explic eu aici cu mărimile, dar am citit pe un blog al unei mămici din U.K(cred), că ea şi-a dat seama că trebuie schimbată mărimea la scutec, când într-o zi la schimbarea scutecului a observat cristalele de gel absorbant ieşite şi s-a speriat, crezând că copilul ei le-a produs. Apoi uitându-se pe „google” a văzut că se întâmplă acest lucru când scutecul nu mai face faţă şi stratul de protecţie se distruge de la umezeală. S-a linişti, şi-a schimbat mărimea scutecelor( copilul avea 3 luni şi purta marime de nou născut)… aşa că am zis că poate e necesar o menţiune.  Oricum:  se  simte şi la mână o mărime mai mică, când îl pui tragi parcă de cele doua benzi un pic mai tare; iar eu zic că dă pe afară mai des când e prea mică marimea.

Acum la 9 luni, pentru că copilul este mult mai activ, nu mai stă locului prea mult la schimbarea scutecului, am început să avem ceva iritaţii, am zis că poate ar fi bine să încerc şi alt brand. Mai ales că mi se părea că nu absoarbe aşa cum ar trebui. Şi am hotarât să încerc marca Libero. Dintr-un noroc, fară să vreau, am luat gama Up&Go. Practic nişte chiloţei de unică folosinţă. Materialul mi s-a părut de la început ceva mai bun ca şi anteriorul brand, parcă nu se simt la mână cristalele de gel absorbant( la Active Baby, se simt), sunt foarte uşor de pus( un mare plus în această etapă a dezvoltării copilului). După vreo doua zile de folosire, au dispărut iritaţiile. Cred că ar trebui totuşi să-i schimb mărimea de la 4 la 5, pentru că îi ramân mici urme de elastic la burtică.

Este o diferenţă de preţ( în jur de 2 ron) dar merită. Am văzut că existau şi branduri mai ieftine de scutece dar nu le-am testat şi parcă nu aş risca la tipul acesta de produs, dacă pot. Cred, că este aceiaşi situaţie ca şi  la absorbantele noastre: fac cât dai pe ele şi contează să te simţi „uscată” :).

Ca şi serveţele umede, noi le folosim destul de rar, doar când suntem plecaţi şi nu ne putem spală. Eu am reţinut de la maternitate şi cursul de puericultură, că nu sunt bune pentru funduleţul bebeluşului( folosire intensă) chiar dacă sunt comode. Se irită foarte repede un nou născut de la ele şi substanţele chimice pe care le conţin intră repede în pielea lor imatură.

Cam atât despre noi 🙂 Voi ce experinţe aveţi?

Mentionez că acest articol nu este unul plătit. Este pur, experinenţă mea personală, fară alte influenţe sau sugestii.

Pozele le-am luat de aici şi aici.


aug.
2012

Lista pentru calatorie

categories: Bebe/Copilul, Sunt parinte

De când cu domnişoara Pelican( fostă Balenuţa, acum papă orice şi închide ca un pelican), oriunde am pleca de acasă, trebuie să mă asigur că i-am luat tot ce trebuie. Bagajele ei sunt mai multe decât ale noastre. Şi cum mie îmi plac listele, pentru că mă ajută să mă ordonez şi să simt că un pic controlez situaţia, mi-am zis că ar fi utilă o listă(check list) pentru călatori/concediu pe o perioadă mai mare de 2 zile. Ca şi noutăţi în viaţa noastră de 9 luni: mergem de-a buşelea( de pe la 8 luni), ne ridicăm singură în picioare, muşcăm că avem cu ce(4 dinţişori sus, 2 jos) şi am început să vorbim în arabă sau suedeză…nu-mi dau seama :). „Ala, ala, ahaa…alagh, alagh, ala!

Aşadar, se recomandă începerea bagajului cu vreo doua zile înainte de ziua plecării. Vom avea în vedere: durata plecării, tipul de transport(maşină în cazul nostru), vreme, destinaţie.

  • Scaun auto- să mă asigur că poate dormi comod în el. Ioana, de obicei, doarme când mergem cu maşina şi la distanţe lungi m-am gândit că ar fi utilă o pernă de călatori, un exemplu ar fi aici.
  • Parasolar, fiind vară este util. Pentru mine cel mai eficient parasolar este o panză albă în geam. Nu este estetic dar mi se pare mai ok decât „sitele” din comerţ. Eu am un scutec  dantelat, care a fost al soţului meu, mai mare ca dimensiuni şi pe care îl folosim şi pentru a o feri de soare. Eu am un stres să nu o prindă prea mult soarele, mai ales când trebuie să plecăm de acasă la orele fierbinţi, o acoper şi pentru distanţe foarte mici.
  • Pălarioare, jucării de maşină, o păturică. Dacă călatoreşti cu avionul am înteles că ar fi util un căruţ de voiaj pentru a fi mai comod transportul copilului.
  • Geantă bebe: genta cu scutece, păturică pentru schimbat, un rând de schimburi, serveţele umede, serveţele uscate, serveţele antibacteriene, „ronţăieli”, plovăraş, o pereche de şoseţele,  crema pentru protecţie solară, suzete de rezervă,diverse alte lucruri ce sunt utile( eu de exemplu, mai am o mică agendă şi un pix, pentru a nota întrebările pentru doamna doctor).
  • Geantă bebe mâncare: la drum lung, mai mâncăm şi în maşină sau pe drum. Eu am o gentuţă mai mică care o folosesc doar pentru ce ţine de mâncare: borcănasele cu mâncare, uleiul de porumb, linguriţe, un scutec pentru protecţie, baveţele, sticluţa cu apă plata fiartă. Când nu e cald la afară, încerc să i-au cu mine mâncare făcută în casă, pe careo congelez(pentru cât mai multe mese). O încălzim la încălzitorul de biberoane ce are şi mufă pentru maşină.
  • Bagajul Ioanei: hainuţe( outfit-uri :)) pentru fiecare zi în care suntem plecaţi, plus două de rezervă, haine groase ce complementează outfiturile :), bentiţe, prosoape, vreo doua scutece finet, cosmetice pentru baie( avem diverse „sampling-uri”,ca dimensiuni mai mici, pe care le folosim când nu suntem acasă) scutece suplimentare, borcănaşe de mâncare suplimentare( sunt cele mai civilizate şi practice pentru vară), câteva jucări de rezervă, alte lucruri ce ar fi utile. Acum probabil vom lua şi cerealele, iar iaurtul il vom cumpară local. Încerc să le pun cât mai organizat, în „organizatoare” mici, pentru a putea fi la îndemână şi a nu le căuta în „haos”.
  • Medicamente: în bagajul Ioanei, avem o gentuţă specială pentru medicamente, ca antitermice pentru febră, sirop tuse, supozitoare glicerină, betadina, compresii sterile. Am înteles că ar fi bine să am şi ceva pentru indigestie, însă nu m-am consultat cu doctorul să îmi recomande ceva.
  • Cărucior

Mă gândesc că dacă călătoreşti cu un copil mai mic, vei avea nevoie şi de marsupiu, coşuleţ pentru transport, cădiţa pentru baie( noi acum nu o mai folosim că stăm la duş), pompă sân, biberoane. Dacă călătoreşti cu avionul şi în afara tării, ai nevoie de acte pentru bebe.

Tot citind pe bloguri de mămici cu copii mai mari, am văzut că treaba se mai complică: trebuie să ai mai multe jucări, să ştii jocuri, să ai cărticele de colorat, etc. Doar copilul nu s-o plictisi şi poţi să stai şi tu un pic liniştită :). Deci ar fi bine să mă bucur de „liniştea” de acum :)!

Domnişoara Pelican vă urează călătorie placută :)!

Ioana, Dra Pelican

Poza a fost preluată de aici.


aug.
2012

Sacrificiul unei mame

categories: Personal, Sunt parinte

Eu abia acum, de când am un copil, încep să-mi înteleg într-adevăr părinţii, să-mi explic multe decizi şi acţiuni ale lor, care poate în trecut nu mi se pareau corecte. Abia acum îmi înţeleg cu adevărat mama!

Mama a murit, când eu aveam 18 ani. Abia scosesem capul în lume, abia începeam să învaţ despre viaţă! Nu am reuşit să vorbesc cu ea aşa cum mintea mea ulterioră şi-ar fi dorit. Nu am avut experinţa necesară să mă maturizez până atunci. Am rămas cu acest mare regret că nu am putut „comunica” cu mama şi nu am cunoscut-o cu o minte a unei vârste mai mature.  De atunci, tot fac paralele între mine şi mama, când trec prin viaţă. Scriind, sper ca astfel să  ajungă mesajele mele la ea, prin ochii cititorilor. Poate aşa poate „auzi” şi recunoştinta mea.

În ultimile zile, mă tot gândesc ce sacrifici a făcut mama pentru a ne creşte pe noi! Ea spunea că în afară de mine şi de sora mea, alţi copii nu-i plac! Atunci nu băgam prea mult în seamă aceste cuvinte. Acum, că sunt mamă le înteleg mai bine. Toată dragostea ei, toată compasiunea ei, toată bunătatea ei s-au îndreptat către noi.  Centru universului tău devin copiii, alţi copii nu mai vezi decât la nivel fizic! Cel puţin aşa se întâmplă cu femeile din familia mea.

Mamele se sacrifică de milenii pentru copiii lor, sub diferite forme. Mama, ca multe femei din generaţia ei a renunţat la munca pentru noi, a renunţat la o parte din personalitatea ei pentru a ne educa pe noi cât mai bine. Femeia de carieră din mine, chiar dacă şi-ar permite financiar să stea tot timpul acasă, nu ştiu dacă ar face-o. Cu mintea de acum, recunosc anumite frustrari şi dureri ale mamei mele din adolescenţă mea şi o înteleg: cum stătea singură mai mult, noi eram la şcoală, tata  mai mult plecat, cum poate şi-ar fi dorit să aibă un ban al ei fară să audă tot timpul reproşuri, cum poate şi-ar fi dort să călătorească mai mult, cum poate şi-ar fi dorit să aibă o siguranţă financiară propie, cum poate şi-ar fi dorit să nu fie considerată doar o bonă, etc. O parte din personalitatea ei şi-a minimalizat-o pentru a putea fi alături de noi atunci când trebuia, pentru a ne da mai multă siguranţă, pentru a putea fi ce suntem acum. Şi-a asumat rolul şi trăia prin noi. De aceea,  probabil se spune că  părinţii trăiesc prin copii! Mama a ales să ne crescă pe noi. Şi a fost o alegere!

Mama era o femeie blondă, cu ochi albaştri, bună la suflet, discretă, un om frumos, apreciat de toată lumea… o doamnă. Îi placea să citească, îi plăcea să cânte, culoarea preferătă era galbenul, îi placea să călătoarescă. Mi-ar fi placut să o „cunosc” mai bine, să cunosc femeia din ea, să-i cunosc trăirile. Am multe întrebări dar puţine răspunsuri.  Mi-ar place să ştie că o înteleg şi că aş vrea să mă ierte pentru tot ce  i-am greşit! Acum  văd multe sacrifici ale ei : munca, soţul, viaţa personală, hobby-urile, poate prieteni…şi urmează probabil să mai descoper. Nu ştiu dacă în ritmul zilnic mai avem timp să reflectăm asupra micilor sacrifici pe care părinţii nostri le-au făcut. Şi sunt multe! Eu, cumva, am fost nevoită să le văd periodic, pentru că mi se face dor şi tot timpul voi spune: „oare cum ar fi fost dacă traia?” sau voi căuta o experintă similară cu a mamei.

Mă gândesc că am fost tare norocoasă că a reuşit să mă formeze şi că am cunoscut-o chiar şi ca copil. Poate pot reflecta eu cumva prin acţiunile mele dorinţele neîmplinite ale ei. Eu sunt acum persoana Ana, pentru că am avut o MAMĂ!

Mami meu, rămâne un gol ce nu poate fi acoperit, timpul îl prafuişte doar! Îmi doresc din tot sufletul să mă poată auzi când vorbesc  cu ea şi să nu o dezamăgesc!

Londra, oraşul pe care visa să-l vadă


aug.
2012

Sarcina, nasterea si nebuniile lor

categories: Bebe/Copilul, Sarcina, Sunt parinte

Acest post este inspirat de Annarkali, o viitoare mămică talentată!  În viitor este copilul , nu talentul :)!Am să menţionez încă de la început, că tot ce scriu sunt păreri propii, nu sunt o expertă, ce a functionat pentru mine nu este universal valabil. Chiar mă gândeam zilele trecute, de ce tot îmi dau cu părerea, doar nu sunt vreo expertă în creştere copii!? Nu sunt, dar cred că este nevoie şi în acest domeniu de împărtăşire a unor „best practice” şi nu doar  de poveşti de „worst practice”. 🙂

Eu am avut o sarcină uşoară. Am avut rar zile în care să-mi fie greaţă, nu am avut pofte ciudate, nu am avut probleme cu somnul(nici în ultimul trimestru), am fost mai puţin pofticiosă ca de obicei( eu fiind de fel pofticiosă). Ca şi particularitate a sarcinii mele, în primul trimestru aveam zile în care eram foarte nervoasă, de îmi venea să iau la batatie persoanele ce intrau cu mine in lift(din cauza hormonilor, eu fiind o persoană mai calmă in general). Am fost foarte activă, de se gândeau colegii mei de muncă că voi naşte pe la birou :). Nu a fost cazul, ” nu sunt bolnavă doar însărcinată !”le spuneam. Tot tu eşti, nu devi mamă în sarcină!

Consider, că trebuie să nu-ţi schimbi prea mult obiceiurile în sarcină dacă nu e necesar, să nu te gândeşti prea mult la ce va fi, pentru că nu te ajută decât la panicat. E bine, să nu ai aşteptări prea mari de la ce vei simţi în sarcină. O sarcină e diferită de la o persoană la alta şi nu şti cum va fi a ta. Astfel nu vei avea dezamăgiri ce se pot transforma în timp în frustrări, ce pot influenţa starea voastră de bine.

Am refuzat să ascult prea mult folclor, am cautat mai mult păreri avizate, am ascultat sfaturi dar nu înseamnă ca le-am şi urmat, nu m-am lasat influenţată de ce auzeam prin jurul meu. Ce va fi va fi, experienţa ta este unică şi poate fi mai usoară! De ce să te stresezi, când fiecare este subiectiv! „Voi vedea”, mi-am spus! „Doar nu sunt singura femeie ce va avea un copil, ne descurcăm cumva!”. Mă refer la sfaturile din categoria:

  • „să dormi mult, că nu vei mai dormi dupa naştere!”-da, a fost mai greu la început cu somnul, am avut zile în care eram foarte obosită, dar nu a fost o tortură. Am avut suportul familiei şi am cerut ajutorul când simţeam că nu mai pot.  Odihna mea era foarte importantă, pentru refacerea mea, pentru a putea trece fară traume peste partea de adaptare cu bebeluşul, pentru a lua decizii cât mai bune. Este importantă şi pentru producera laptelui. Este bună şi o bonă de noapte dacă vă permiteţi :)!
  • „distrează-te, ai să vezi tu ce greu este după!”-acum depinde ce înţelege fiecare prin distracţie. Pentru stilul nostru de viaţă, mai liniştit, nu a fost o schimbare prea mare. Chiar în primele 3 luni am ieşit mai mult decât o faceam înainte, pentru a mă face pe mine să-mi revin din depresie. Acum, dacă vei avea un copil, conştientizezi că poate în primul an nu vei mai putea călători aşa de mult pe cât ai vrea, poate va fi nevoie să-ti amâni concediul, poate vei sta mai mult în casă…dar să fim serioşi, nu e un capăt de ţară.  Poţi recupera, în viitor, nu ţi se termină viaţa dacă ai copii! Poţi trăi şi cu ei! Depinde de tine să te mobilizezi şi nu doar să te plângi!
  • „cum vrei naştere naturală? să vezi ce a păţit X”- exact horror stories vrei să auzi când eşti însărcinată şi culmea vin de la mămici! Mămici ce ar trebui să ştie că cel mai bine este să alegi tu, nu să te iei după alţi.
  • „am citit eu pe internet…”-internetul nu este o sursă de informare credibila( sfat dat de naşa :))! citeşti tot felul de prosti ce mai mult te panichează şi te fac să crezi că sarcina este o boală nu ceva natural.

În ultimul trimestru de sarcină te pregăteşti de întalnirea cu bebe. Deja devi mai orbonată: liste peste liste, cel putin aşa a fost la mine! Aveam un mare burtoi şi oboseam foarte repede! Nu, nu mi s-au umflat picioarele şi nici nu mi s-a marit piciorul :)! Eu cred că e util să iei doar strictul necesar şi în zilele de aşteptare să te gândeşti la urmatoarele:

  • te va ajuta cineva cu menajul şi mâncarea? nu vrei să te stresezi şi cu aceste lucruri când toată fiinţa ta se aclimatizează cu copilul, prima responsabilitate reală din viaţa ta.
  • cine te va ajuta când eşti prea obosită? Primele doua puncte ţin mult şi de buget, dar dacă puteţi avea soluţi viabile nu ezitaţi să le folosiţi chiar dacă înseamnă să treceţi un pic peste orgoli şi mândrie. Eşti tu mai relaxată şi te poţi ocupa mult mai bine de copil. Te vei putea focusa pe ce se întampla cu voi şi poţi lua decizi bune. Eu am avut noroc: Buni!
  • cine îi face”training” soţului? Adică un tătic ar trebui să vorbească cu viitorul tată să-i explice în limba lor:) cum e femeia după naştere. Aici orice folclor e bine venit :)!
  • cine se va ocupa de partea de „comunicare” cu restul lumii? Sincer nu m-am gândit la acest lucru înainte, dar soţul meu a considerat de la început că ar fi bine să nu se ocupe el şi sora mea de „discuţii” cu familia, prieteni, ştiind că mulţi mă vor irita la început şi nu ar vrea să-mi agraveze situaţia( a avut un „trainer” bun). Eu doar le-am spus că nu vreau vizite pentru care nu mi-am dat acceptul, să transmită să nu ne cumpere hainuţe roz siclam:) şi nu vreau poze pe FB, cine vrea-poze pe email!

Consider important în timpul sarcinii să bei foarte multe  lichide. Gradul de îmbătrânire al placentei(prin care faci schimbul de substenţe cu bebe) este dictat de câte lichide bei, deci influenţează dezvoltarea copilului tău.  Este important să manânci cât de sănătos şi diversificat poţi. Din sarcină bebe se învaţă cu anumite gusturi. Este important să te informezi corect, cărţi, cursuri. Vei avea o viziune mai reală a ceea ce se poate întampla.

După naştere, e normal să fi un mic dictator şi chiar necesar zic eu! Nu te stresa dacă copilul manâncă cât trebuie, dacă doarme, nu plange între mese, este bine. Bebeluşi ştiu cât le trebuie şi iţi iau singuri. Succesul alaptări la mine a însemnat: consum lichide multe-inclusiv ceai pentru alaptare zilnic, mâncare sănatoasă fară dulciuri din comert( eu zic că ajută şi mai târziu la diversificare când copilul nu e învaţat cu potenţiatori de gust), respectare sfaturilor medicului: soluţiile pentru colici, alaptarea la minim 3 ore, fară suzetăîn primele 6 săptamâni pentru a nu-i schimba suptul, suport familie la  odihnă şi psihic. I-am dat biberon cu laptele meu periodic, la 1-2 săptamăni să nu-l uite. Astfel am reuşit să mă focusez pe bebe, să ma informez pentru pasul urmator al dezvoltării, să mă relaxez, să capat încredere în abilităţile mele materne. Orice acţiune acum poate influenţa viitoare procese prin care trece copilul.

E normal dacă vei vrea să ţipi sau să plangi. E bine să o faci dar în altă cameră decât este copilul! În primele luni de viaţă sistemul nervos este în formare, este foarte influeţat şi de starile mamei. Ai vrea să-ti faci viaţa mai uşoară dacă ai un copil agitat, să nu-l agiţi şi mai tare, nu?!

Ce să mai spun? Am devenit mai sensibilă acum la nou nascuţi pentru că văd prin alţi ochi procesul şi ştiu că eu nu m-am bucurat de minunatele clipe când ei descoperă lumea exterioră( fiind ocupată cu hormonii şi fricile mele). Poate, la urmatorul copil! Oricum sentimetul pe care îl ai cân doarme pe pieptul tau, este pentru mine suprem!

La final, m-am gândit să creez o pagină de „best practice” pe acest blog, unde fiecare dacă doresţe să împartăşească ceea ce a funcţionat la ei, ce succese au avut, sau poate ar avea întrebări la care ne putem stradui să răspundem.

🙂 Spor în toate!