Daca anul acesta in jurul Pastelui Dra Cantareata, era bolnava racita cu o forma usoara de otita, de 1MAI, am fost spitalizate cu o forma usoara de raceala dar grava de otita. Ne curgea usor nasucul si de duminica trecuta seara am inceput cu febra si durere de ureche.
Prima noastra durere de ureche. Luni la contro( febra 40), lucrurile nu erau foarte dragute asa ca doamna pediatru ne-a prescris antibitotic. Miercuri cand am revenit la control,cu febra sub control dar cu dureri de ureche persistente, urechea se prezenta foarte urat. Inflamare timpanului era puternica si avea si secretie inauntru. Ni s-a recomandat un tratament antibiotic injectabil din 6 in 6 ore si zilnic control ORL, existand riscul ca infectia sa se sparga necontrolat si de aici alte complicatii pe care nu ni le dorim(infectii mai extinse, actiune asupra auzului permanenta etc). Am decis ca cea mai buna varianta este sa ramanem internate( eu cu Dra Vorbareata) in spital sis a ne ajute cei de aici cu tratamentul.
Am uitat sa va spun spitalul :)- Spitalul de copii “Grigore Alexandrescu”, Bucuresti. Eu nu am mai fost internata de la nastere( acum 3 ani) dar eram mai speriata acum fiind in spital pentru prima oara cu copilul meu bolnav. Atat eu cat si familia mea ne-am intalnit pentru prima data cu o forma de otita asa de rea.
Dra Cantareata a avut parte de prima branula, primul planset( ma rog urlat) la doctor, primele sperieturi. Iar eu de primul 1 Mai in spital. Multumesc ca exista branula si la noi in Romania sa nu chinui copilul cu injectii cu antibiotic cum am fost noi invatati.
Conditiile de spitalizare: decente. Am avut noroc, probabil si datorita otitei sa stam intr-o rezerva. Din cate am observat saloanele sunt de 2-4 paturi cu televizor in salon. Ca sa vedeti ca totul tine de atitudine :), nu ma plang ca nu mi-a mers TV, pentru ca inteleg cu ce lipsa de fonduri sit imp se confrunta. Pentru mine a contat ca am fost tratate ok si ne-am putut odhni.
Personal: 90% dragut (fara stimulente). Stiu ca poate nu va vine se credeti dar lumea s-a purtat frumos cu noi si dupa 4 zile de spitalizare si observatii la se intampla prin jur, oamenii chiar muncesc si uneori si eu sunt nervoasa la munca. Eu i-am lasat sa-si faca treaba fara sa ma cred mai cunoscatoare decat ei in ale medicinei. Incerc sa ascult de sfaturile personalului doar din simplu motiv ca nu am experienta si nu am trecut prin astfel de momente pana acum. Am vazut ca le mai certau medici pe mamici dar cred ca aveau dreptate: nu au respectat indicatiile si starea copilului se agravase.
Nu sunt anti sau pro antibiotic, il accept cand stiu si instictul imi confirma ca poate fi mai rau. Nu risc! Am destula experienta in familie cu boli grave ca sa stiu ca zvonurile, articolele pe internet, teorile conspiratiei, moda sociala, regia unor firme cocurente nu trebuie sa-mi dicteze deciziile in familie.
Drei Cantareata, a doua zi de spitalizare I s-a facut timpanotomie( sper ca nu gresesc-spargere controlata a infectiei, existand un risc prea mare), tratament prin branula controlat de un dispozitiv, regim alimentar( am avut si scaune noi). Toate doamnele au fost dragute si rabdatoare cu ea, chiar daca fiind speriata urla la orice doamna straina chiar daca era infirmiera. Si nu cred ca s-au comportat asa doar pentru ca e ea foarte draguta :)…iar mami nu a dat stimulente.
Ne-am confruntat insa cu o discriminare. Ioanei fiindu-i rau, dormea pe burtica mea, eu insarcinata 5 luni. Dupa 2 zile cu griji, presiune pe burta, rau fizic am cedat si le-am rugat pe doamne daca poate sta sotul meu ca insotitor. Sistemul sanitar romanesc nu este preagatit si pentru insotitori tati( nu pot sta in acelasi salon cu femeile). Insa e un drept al parinteluii, nu?
Ce nervi pe sotul meu care nu intelegea exact de ce nu poate sa-si ajute copilul, sotia si bebe?! El se intelege cu Dra Vorbareata, stie sa aiba grija de ea, se joaca cu ea mai frumos ca mine si e implicat intot ce se intampla cu ea( sunt foarte norocoasa :)). Avand rezeva ne-am gandit ce probleme ar fi, in afara de faptul ca probabil nu au astfel de solicitari?! In acest moment nu exista un personaj din familie de sex feminism ce sa indeplineasca conditiile de disponibilitate in Bucuresti, intelegere cu copilul, cunoastere copil. Dupa discutii interne au acceptat cererea noastra, cu conditia ca daca ma simt mai bine sa incerc sa vin doua zi dimineata. Daca nu eram insarcinata si nu ar fi vazut ca mi-a fost rau, nu cred ca acceptau. Rezerva nu era un atu, pentru ca puteau sa ma mute in alt salon in functie de urgente. Daca nu eram insarcinata…
Acum va scriu din spital si sper sa putem fi externate maine. Starea Ioanei este mai buna, medicul ORL a confirmat ca arata bine urechea, mananca, e vesela, danseaza, insa nu prea mai are stare si sincer nici eu. De la stari de grija si temeri specifice mamelor, am trecut la stari de neliniste, rau fizic si psihic, apoi la stari de bine. Au fost 4 zile lungi si sper sa se termine. Ne simtim mai bine amandoua si faptul ca o vad pe ea in forma, razand imi reda starea de bine instantaneu. Am invatat sa ma gandesc si la al doilea copil si sa i-au in calcul o bona. Cautam bona la tara :)! Nu vrem sa mai riscam cel putin nu in urmatoare luni vreo imbolnavire.
Toate momentele acestea trec foarte repede pe langa tine, sper sa fi invatat ceva din ele. Pentru mine sunt experiente noi ce imi dovedesc fragilitatea omului, a vietii, ce fac sa paleasca orice grija sociala.
Multumesc lui Dumnezeu ca nu a fost ceva mai grav, ca am gasit oameni competenti, ca am gasit solutii la probleme! Multumesc personalului spitalului Grigore Alexandrescu, dnei peditaru Iolanda Vivisenco pentru profesionalism si daruire. Subliniez ca totul in tara aceasta tine de calitatea ta ca om si a celor din jur. Omul sfinteste locul!
Sa ne reauzim sanatoase si voioase!
P.S Datorita sotului am ascultat albumul lui CRBL. Asculati melodia „ Romania nu-i jucaria ta” – de actualitate
„ Aş vrea acum să schimb ceva / E ţara mea, sunt mândru de ea şi / N-aş putea niciodată vota / Că România mea e jucaria ta”
